Proprietate intelectuală litigioasă

Drepturile de proprietate intelectuală au valoare numai dacă pot fi protejate și apărate.

O marcă, un design, o operă, un nume comercial sau un domeniu de internet pot reprezenta active importante ale unei afaceri. Atunci când aceste drepturi sunt încălcate, disputa poate afecta direct identitatea companiei, poziția sa pe piață și valoarea investiției realizate în construirea unui brand sau în dezvoltarea unui produs. Avem experiență relevantă în litigii privind mărcile, desenele și modelele industriale și denumirile de origine. SĂVESCU & ASOCIAȚII este o firmă de litigatori. În materia proprietății intelectuale, activitatea noastră este concentrată asupra protejării și valorificării drepturilor, prevenirii încălcărilor și, atunci când conflictul apare, asupra construirii și susținerii litigiului. Analizăm dreptul, faptele și probele. Stabilim ce trebuie protejat, împotriva cui și prin ce mijloace.

Litigii de proprietate intelectuală. Reprezentăm titulari de drepturi, companii și persoane fizice în litigii privind existența, întinderea, încălcarea și valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală. Gestionăm, între altele, dispute privind:
– încălcarea drepturilor asupra mărcilor
– anularea sau decăderea din drepturile asupra mărcilor
– conflictele dintre semne distinctive
– desene și modele industriale
– drepturi de autor și drepturi conexe
– utilizarea neautorizată a operelor, imaginilor și conținutului
– domenii de internet și conflictele acestora cu mărcile sau alte drepturi anterioare
– denumiri comerciale și alte elemente de identificare a unei întreprinderi
– concurență neloială asociată utilizării unor semne, produse sau materiale protejate
– despăgubiri rezultate din încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.
În fiecare cauză urmărim nu numai constatarea încălcării, ci și rezultatul concret urmărit de client: încetarea utilizării neautorizate, protejarea pieței, recuperarea prejudiciului sau conservarea valorii dreptului.

Mărci. Marca identifică originea comercială a produselor și serviciilor și concentrează în timp reputația construită de titular. Litigiile privind mărcile apar atunci când două semne intră în conflict, când un terț utilizează fără drept un semn protejat sau când este contestată însăși existența ori întinderea protecției. Reprezentăm clienții în dispute privind încălcarea drepturilor asupra mărcilor și în proceduri privind validitatea, anularea sau decăderea din drepturi. Analizăm semnele aflate în conflict, produsele și serviciile pentru care sunt utilizate, publicul relevant, modul concret de prezentare pe piață și toate împrejurările care pot determina existența unei încălcări. În materia mărcilor, asemănarea nu se examinează în abstract. Contează cum sunt utilizate semnele, pentru ce produse sau servicii, în ce context și ce percepție pot produce asupra publicului relevant.

Înregistrarea și protejarea mărcilor. Înregistrarea mărcilor este un domeniu în care avem experiență. Asistăm clienții în alegerea strategiei de protecție a semnelor distinctive și în procedurile necesare pentru dobândirea și menținerea drepturilor. O marcă trebuie însă analizată și din perspectiva conflictelor pe care le poate genera ulterior. Înaintea sau în cursul procedurilor de înregistrare, evaluăm drepturile anterioare relevante și riscul de opoziție ori litigiu. Experiența în litigii influențează modul în care abordăm și înregistrarea: protecția trebuie construită astfel încât dreptul dobândit să poată fi folosit și apărat efectiv.

Contrafacere și utilizarea neautorizată a mărcilor. Contrafacerea poate afecta atât veniturile titularului, cât și reputația mărcii și încrederea consumatorilor. În astfel de cauze, viteza reacției este importantă. Analizăm proveniența produselor, circuitul comercial, modalitatea de utilizare a semnului și probele care pot demonstra încălcarea. În funcție de natura cauzei, urmărim încetarea utilizării neautorizate, retragerea produselor din circuitul comercial, conservarea probelor și recuperarea prejudiciului. Atunci când faptele pot genera atât consecințe civile, cât și penale, strategia trebuie construită unitar și adaptată obiectivului urmărit de client.

Măsuri urgente. În proprietatea intelectuală, o hotărâre favorabilă obținută prea târziu poate avea o utilitate redusă. Continuarea unei încălcări poate produce rapid pierderea unei piețe, diluarea unui brand, multiplicarea produselor neautorizate sau răspândirea online a unui conținut. De aceea, în cauzele care impun o reacție imediată, analizăm mijloacele procedurale disponibile pentru oprirea sau limitarea rapidă a încălcării și conservarea situației juridice până la soluționarea fondului. Litigiul privind proprietatea intelectuală nu înseamnă numai cine are dreptate la finalul procesului. Uneori este esențial ce se întâmplă până atunci.

Proba în litigiile de proprietate intelectuală. Existența dreptului și existența încălcării trebuie dovedite. În aceste litigii, proba poate proveni din surse foarte diferite: certificate de înregistrare, contracte, materiale publicitare, produse, ambalaje, facturi, pagini de internet, platforme online, corespondență electronică, baze de date, înregistrări ori alte elemente digitale. În mediul online, conținutul poate fi modificat sau eliminat rapid. De aceea, identificarea și conservarea probelor trebuie realizate înainte ca acestea să dispară. Analizăm de la început nu numai argumentul juridic, ci și cum va putea fi demonstrat în fața instanței.

Desene și modele industriale. Designul unui produs poate avea o valoare comercială importantă și poate deveni un element distinctiv al acestuia pe piață. Avem experiență în litigii privind desenele și modelele industriale. Analizăm drepturile invocate, caracteristicile produselor aflate în conflict, reprezentările înregistrate și impresia produsă de acestea în condițiile relevante pentru protecția juridică. În asemenea cauze, analiza juridică trebuie corelată cu o examinare atentă a elementelor vizuale și a produselor concrete.

Drepturi de autor. Conservăm și valorificăm drepturile de autor. Asistăm autori, titulari de drepturi și utilizatori ai operelor în dispute privind utilizarea, reproducerea, publicarea, comunicarea sau exploatarea creațiilor protejate. Gestionăm litigii privind opere scrise, imagini, fotografii, materiale audiovizuale, conținut digital, software și alte creații susceptibile de protecție. Analizăm existența și titularul dreptului, limitele cesiunilor sau licențelor acordate și modul concret în care opera a fost utilizată. În litigiu, una dintre primele întrebări este adesea simplă: cine deține dreptul și ce anume i-a fost permis celeilalte părți să facă? Contractele și probele privind crearea și exploatarea operei pot deveni decisive.

Drepturi de autor și mediul digital. Internetul permite distribuirea unei opere aproape instantaneu și la o scară dificil de controlat. Fotografii, texte, materiale video, software sau alte creații pot fi copiate, modificate și redistribuite fără acordul titularului. Asistăm clienții în identificarea și documentarea acestor utilizări și în alegerea mijloacelor juridice adecvate pentru încetarea încălcării și valorificarea drepturilor. În astfel de cauze, proprietatea intelectuală se intersectează frecvent cu cyberlaw, protecția datelor, răspunderea platformelor și proba digitală. Această intersecție face necesară o abordare integrată.

Conflicte între mărci și domenii de internet. Conflictele dintre mărci și domeniile de internet sunt un domeniu în care avem experiență. Un nume de domeniu poate reproduce ori imita o marcă, un nume comercial sau un alt semn asupra căruia o persoană deține drepturi. Uneori domeniul este utilizat pentru promovarea unor produse concurente. Alteori este înregistrat pentru a profita de notorietatea unui brand, pentru a redirecționa utilizatorii sau pentru a împiedica titularul dreptului să folosească denumirea respectivă. Analizăm drepturile asupra semnului, istoricul și modalitatea de utilizare a domeniului, identitatea persoanelor implicate și probele referitoare la conduita acestora. În funcție de situație, urmărim încetarea încălcării, transferul sau recuperarea domeniului și repararea prejudiciului. Experiența noastră în proprietate intelectuală și cyberlaw este deosebit de relevantă în asemenea litigii.

Concurență neloială. Unele conflicte dintre competitori nu se limitează la încălcarea unui drept înregistrat. Copierea prezentării unui produs, preluarea unor elemente distinctive, crearea unei confuzii cu activitatea unui concurent sau utilizarea neloială a reputației construite de acesta pot necesita analiza regulilor privind concurența neloială împreună cu normele de proprietate intelectuală. În aceste situații examinăm conduita în ansamblul său. Litigiul nu trebuie construit exclusiv în jurul unei etichete juridice, ci în jurul faptelor și drepturilor care permit protejarea efectivă a interesului clientului.

Despăgubiri. Încălcarea unui drept de proprietate intelectuală poate produce pierderi economice importante. Stabilirea prejudiciului reprezintă deseori una dintre cele mai dificile componente ale litigiului. Analizăm efectele încălcării asupra vânzărilor, avantajele obținute prin utilizarea neautorizată, condițiile în care dreptul ar fi putut fi exploatat în mod legal și celelalte elemente relevante pentru evaluarea prejudiciului. Obiectivul procesului nu este întotdeauna numai oprirea încălcării. Atunci când există un prejudiciu, dreptul trebuie să poată fi și valorificat.

Contracte privind drepturile de proprietate intelectuală. Multe litigii de proprietate intelectuală au la origine un contract neclar. Cesiunile, licențele, contractele privind realizarea unor opere sau materiale, raporturile dintre societăți și creatori și acordurile privind utilizarea mărcilor trebuie să stabilească precis drepturile transmise, limitele utilizării și remunerația. Acordăm consultanță în negocierea și redactarea contractelor privind drepturile de proprietate intelectuală, cu atenție asupra conflictelor care pot apărea ulterior. Experiența în litigii ne ajută să identificăm din timp formulările care pot genera dispute. Un contract bun nu trebuie doar să exprime înțelegerea părților. Trebuie să poată fi aplicat atunci când interesele lor nu mai coincid.

Protecție construită pentru litigiu. Proprietatea intelectuală presupune atât dobândirea drepturilor, cât și capacitatea de a le apăra. Înregistrăm și protejăm. Conservăm probele. Contestăm încălcările. Susținem drepturile în fața autorităților și a instanțelor. Experiența noastră de litigatori determină modul în care abordăm întreaga materie: înainte de apariția conflictului analizăm cum ar putea fi apărat dreptul, iar atunci când litigiul există construim cauza în jurul faptelor, probelor și rezultatului urmărit.

Conservăm și valorificăm drepturile de proprietate intelectuală.


Avocați recomandați

Alina Matei Av. Alina Matei
Andrei Savescu Av. dr. Andrei Săvescu
Răzvan Crăciunaș Av. Răzvan Crăciunaș